J
jikan – timp; în competiţie, este cuvântul folosit de cronometror pentru a indica scurgerea timpului regulamentar
jissen – luptă reală
Ji’in – „Jion inversat”, numele unui kata de Shotokan înrudit cu Jion şi Jutte, mai puţin practicat la ora actuală
Jion – „Îndurare”, „Milă”, numele unui kata practicat în mai multe stiluri, posibil creat de călugării războinici de la templul Jion (Shaolin) din China
jō – 1. sus, superior; 2. baston scurt (aprox. 125 cm)
jōdan – extremitatea superioară a corpului (cap şi gât)
jōseki – latura dreaptă a dojo-ului privind dinspre intrare, rezervată în principiu gradelor mari. Vezi şi kamiza.
jiyu-kumite – luptă liberă (de antrenament)
jiyu-ippon-kumite – luptă semiliberă, cu atac prestabilit pe un singur pas şi contraatac liber
jiyu-waza – tehnică liberă, la alegere
jū – 1. zece; 2. supleţe
jūji – în forma cifrei 10 (în japoneză, caracterul pentru 10 este 十); în cruce
jutsu (jitsu) – conţinutul tehnic al unei discipline marţiale, separat de eventualul aspect etico-filozofic (pe care îl are în vedere noţiunea de dō)
Jutte (Jitte) – „Zece mâini”, numele unui kata din aceeaşi familie cu Jion
K
kage – umbră
kagi – cârlig
kagi-zuki – lovitură semicirculară de pumn la nivelul trunchiului, cu cotul îndoit aproximativ în unghi drept, antebraţul paralel cu corpul şi pumnul rotit cu palma în jos
kaiten – roată
kakato – călcâi
kake-dachi – poziţie scurtă, cu picioarele încrucişate şi coapsele lipite, piciorul din spate sprijinit pe vârf
kakiwake – pană de despicat, ic
kakiwake-uke – bloc cu ambele braţe avansând apropiate şi apoi depărtându-se
kamae/gamae – gardă (poziţie şi atitudine mentală)
kamiza – latura de onoare a dojo-ului, situată întotdeauna pe partea opusă uşii, pe care în dojo-urile tradiţionale se află drapelurile, portretul întemeietorului stilului/şcolii, altarul dojo-ului sau tokonoma şi un mic podium rezervat maestrului acelei şcoli şi membrilor familiei imperiale. La modul ideal este orientată spre nord. Instructorul se poate poziţiona fie cu spatele spre kamiza, cu formaţia în faţa lui şi gradele mari spre latura din dreapta, fie pe latura din dreapta (joseki), cu formaţia pe latura din stânga (shimoseki) şi gradele mari către kamiza. În general: poziţia de onoare, locul cel mai confortabil, rezervat oaspetelui, celui mai mare în grad, celui mai în vârstă etc.
kan – casă, sală, şcoală
kancho – întemeietor de şcoală
Kankū – „Privind spre cer”, numele unei serii de două kata (Dai şi Shō) practicate în multe stiluri, şi sub numele de Kūshankū
kansetsu-waza – tehnici de fixare articulară
kata – 1. formă prestabilită, luptă imaginară cu unul sau mai mulţi adversari, în forme prestabilite; 2. umăr
katana – sabie
ke-age – tehnică de picior biciuită ascendent
keitō – „gură de tigru”; regiunea mâinii deschise dintre degetul mare şi arătător şi lovitura executată cu această zonă
ke-komi – tehnică de picior împinsă
ken – 1. pumn; 2. sabie
kentō – regiunea pumnului de la baza degetelor arătător şi mijlociu
keri/geri – tehnică de picior
ki – energie
kiai – concentrarea întregii energii fizice şi psihice într-un strigăt
kiba-dachi – poziţie laterală, simetrică, largă, cu tălpile paralele şi genunchii flectaţi, „poziţia călăreţului”
kihon – exerciţiu de bază
kime – focalizarea explozivă a energiei
kin-geri – tehnică de picior joasă vizând regiunea inghinală
kiri – tăiere
kizami-zuki – lovitură liniară cu pumnul braţului avansat
ko – 1. mic; 2. vechi
ko-budō, ko-bujutsu – 1. arta marţială veche (clasică, tradiţională, din punct de vedere al conţinutului tehnic, al modului de predare, al conceptelor urmărite, spre deosebire de budō-ul modern); 2. stil minor (auxiliar) în cadrul unui ryū (şcoli) vechi
kobudō okinawan (Ryūkyū kobudō) – totalitatea stilurilor de luptă cu arme din Okinawa, în care diverse unelte agricole tradiţionale (baston – bō, îmblăciu – nunchaku, vâslă – eku, unealtă de treierat – tonfa, furcă – sai etc.) sunt folosite ca arme
kokoro – spirit
kokutsu-dachi – poziţie lungă, defensivă, cu greutatea de piciorul din spate poziţionat perpendicular pe direcţia de înaintare
kokyu – respiraţie
koryū – şcoală veche
koshi – 1. partea din faţă a tălpii, la rădăcina degetelor; 2. şolduri
kotai – schimbarea părţii corpului (stânga-dreapta) pe care execută tehnica, deplasarea etc.
kubi – zona superioară a labei piciorului (şiretul)
kumade – (mâna în formă de) labă de urs
kumi – pereche, unire, împreună
kumite – exerciţiu de luptă cu partener
kuro – negru
kyo – a preda, a da cuiva o învăţătură. În aikido, anumite variante tehnice sunt denumite ikkyo, nikyo etc. (primul principiu, al doilea principiu…)
kyū – nivel, clasă. Sistem de gradare a aptitudinilor, cunoştinţelor etc. folosit în multe domenii, inclusiv şcolar. În acest sistem, cifrele mari reprezintă nivelele de început, 1 kyū fiind cel mai avansat. În artele marţiale, sistemul kyū cuprinde gradele primilor ani de experienţă, până la shodan.
kyū, ku – nouă