Al doilea stagiu de pregătire cu shihan Manabu Murakami 7 dan, director tehnic SKIF, la care am avut şansa să participăm, a avut loc la Făgăraş, la sfârşitul lunii octombrie. Din partea clubului nostru au făcut deplasarea Cristi, Moni şi Liviu. Făgăraşul ne-a întâmpinat cu un vânt îngheţat bătând dinspre munte, cu cer înnorat şi temperaturi spre zero grade, ceea ce ne-a redus semnificativ aplecarea pentru activităţi turistice. Am vizitat totuşi cetatea, frumoasă şi de curând renovată, dar trebuie să recunoaştem că am petrecut cea mai mare parte din timp în muzeu, unde era cald, plăcut şi interesant…
Ca şi cu un an în urmă, l-am regăsit pe sensei Murakami serios, concentrat, dedicat, doritor să transmită cât mai mult celor peste o sută de participanţi.
A fost un stagiu complex; s-a lucrat, cum era de aşteptat, mult kihon şi kata, dar şi relativ multe exerciţii de kumite. Am reţinut un comentariu interesant al lui shihan Murakami privind denumirile de sho, respectiv dai pe care le poartă anumite kata perechi. Sensei Murakami a explicat că denumirea de sho, care înseamnă mic (faţă de dai, mare), indică o notă de superioritate, de subtilitate crescută: acelaşi rezultat obţinut cu mai puţin efort, cu mai multă discreţie, deci un grad sporit de eficienţă. În acest sens, Bassai-sho, Kanku-sho etc. reprezintă treapta superioară faţă de Bassai-dai, Kanku-dai etc., la fel cum Tekki Nidan (Tekki al doilea) se află cu o treaptă mai sus faţă de primul kata Tekki. Aceeaşi este situaţia, a explicat sensei Mirakami, şi cu kata Ji’in, care ar fi practic un „Jion-sho”, jumătatea mai avansată, mai subtilă, a perechii Jion-Ji’in. Al doilea kata lucrat în stagiu a fost Bassai-sho.
Am reţinut, de asemenea, un exerciţiu interesant de kumite, foarte bun mai ales dacă în sală sunt un număr mai mare de practicanţi: un număr de centuri mari le vor servi, pe rând, drept parteneri tuturor celorlalţi colegi, începând cu centurile cele mai mici şi terminând cu cei mai mari. Pentru cei mai mici e stimulativ, pentru că lucrează exclusiv cu grade mari, deci vor încerca să se „afirme”, să dea tot ce pot, şi nu vor avea inhibiţii; pentru cei mai mari e stimulativ pentru că sunt obligaţi să se adapteze permanent la nivelul colegilor mai tineri, în acelaşi timp protejându-i şi încurajându-i; pe de altă parte, pentru ei exerciţiul fiind continuu, de la un moment dat devine solicitant fizic, iar oboseala începe să se simtă tocmai când în faţa lor ajung cei mai avansaţi şi mai ambiţioşi din colegii mai tineri. Una peste alta, exerciţiul merită practicat.
Un alt punct subliniat şi detaliat de sensei Murakami a fost deosebirea între jiyu ippon kumite (reacţii prestabilite la atacuri prestabilite) lucrate în regim de kihon-kumite, respectiv în regim de jiyu kumite. Deşi tehnicile sunt aceleaşi, ce face diferenţa între primul tip de exerciţiu şi al doilea este pregătirea atacului – intrarea în distanţa corectă şi alegerea momentului. Pare o afirmaţie evidentă, dar, tehnicile fiind cunoscute, acest aspect tinde să fie neglijat în favoarea unei execuţii de rutină.
Per ansamblu, a fost un stagiu extrem de interesant, dens, solicitant fizic (inclusiv prin faptul că în sală a fost foarte cald). Felicitări şi mulţumiri organizatorilor, SKI Romania şi CSM Făgăraş, pentru un stagiu foarte bine organizat, şi sperăm să-i revedem pe sensei Murakami şi pe prietenii din SKI toamna viitoare la Bucureşti!
