Ca şi în precedenţii doi ani, am încheiat anul de antrenament cu un stagiu outdoors, în locul nostru favorit, bucăţica noastră de „celălalt tărâm” pe care o găsim de fiecare dată la Săcuieu, ascunsă între dealuri, verde şi liniştită.
Vremea a ţinut cu noi, a fost cald şi senin, perfect pentru antrenament. Uşoara pantă a terenului şi denivelările au fost „ajutoarele” perfecte pentru exersarea poziţiilor şi deplasărilor precise şi sigure în mediu natural. S-au lucrat kata ale seriei Heian, apoi Tekki Shodan şi respectiv Tekki Nidan pentru centurile mari. Antrenamentul de duminică a fost dedicat unor aspecte complementare: Cei mai mari au exersat tehnică de bază de jo, bastonul scurt. Terenul acoperit cu iarbă ne-a oferit ocazia să lucrăm irimi-nage şi sumi-otoshi, încercând să descoperim unghiurile corecte de dezechilibrare, utilizarea corectă a atemi-ului etc.
Sâmbătă seara am petrecut-o în jurul focului de tabără, prăjind câte ceva, mâncând (şi bând), povestind şi râzând. După antrenamentele de dimineaţă am testat cu toţii apa din vale. Destul de rece, dar cu siguranţă înviorătoare! Între antrenamente, oamenii au dormit, au citit, au ieşit cu bicicletele, au stat de poveşti, au lenevit… un minunat început de vacanţă de vara!
Mai multe fotografii pe Facebook!!